|
|
By Conu' Leonida
The distribution of messages from the selling of propaganda
to the giving away of disinformation takes place at a blindingly
fast pace thanks to the state of technology... This
change in how fast information flows revolutionizes the
culture.
em {
font-style: normal;
background-color: #ff00ff;
}
to the giving away of disinformation takes place at a blindingly
fast pace thanks to the state of technology... This
change in how fast information flows revolutionizes the
culture.
em {
font-style: normal;
background-color: #ff00ff;
}
|
By Conu' Leonida
Versuri
Zi de zi, ma uit la tine
Incerc sa vad doar ce e bine
In tot ce esti cu adevarat
Sau din tot ce lasi de aratat
Zi de zi, am portie data
De venin cu ciocolata
Si-ncerc sa inghit cate putin
Fiindca am nevoie de venin
N-am curaj sa-ti spun pe gura
Ce am in cap, eu n-am masura
Si atunci prefer sa nu vorbesc
Toate vorbele ti le soptesc
Stau inchis in lumea ta
Nu mai pot iesi si nu mai pot
Judeca decat prin ochii tai
care si inchisi sunt foarte rai
Ea ma tzine prizonier
zale de matase si...
Incerc sa vad doar ce e bine
In tot ce esti cu adevarat
Sau din tot ce lasi de aratat
Zi de zi, am portie data
De venin cu ciocolata
Si-ncerc sa inghit cate putin
Fiindca am nevoie de venin
N-am curaj sa-ti spun pe gura
Ce am in cap, eu n-am masura
Si atunci prefer sa nu vorbesc
Toate vorbele ti le soptesc
Stau inchis in lumea ta
Nu mai pot iesi si nu mai pot
Judeca decat prin ochii tai
care si inchisi sunt foarte rai
Ea ma tzine prizonier
zale de matase si...
|
By Conu' Leonida
Iancu Jianu (născut 1787, decedat 14 decembrie 1842) a fost un vestit haiduc din Oltenia. Din descrierile timpului rezultă că era un desăvârşit mânuitor al armelor şi un foarte bun călăreţ. Se zicea că nu are egal în ţară într-o luptă dreaptă deşi nu avea un fizic impresionant, fiind mai degrabă scund şi zvelt. Era însă foarte îndemânatic cu armele, îndrazneţ, energic şi avea un farmec personal deosebit. Era fiul unei familii destul de înstărite de slugeri pe domeniile boierilor din Romanaţi.
La apogeul puterii, Iancu Jianu conducea în jur de 2.000 - 3.000 de haiduci şi trei tunuri. Acţiuniile sale erau îndreptate nu numai împotriva boierilor, ci aveau şi un puternic caracter naţional (antifanariot, antihabsburgic, dar mai ales antiotoman). A substituit o perioadă puterea domnească în regiune.
Momentul culminant îl constituie campania dusă de haiduci în 1809 la sud de Dunăre, în urma căreia sînt incendiate Vidinul şi Plevna, fiind ucis şi paşa din Vidin (Pazvan-Oglu), în replică la acţiunile paşalei care atacase Craiova şi mai multe sate din Oltenia. Este, de asemenea, distrusă din temelii raiaua turcească de la Turnu Măgurele pe care turcii n-au mai reuşit s-o reconstruiască niciodată. Iancu Jianu ajunsese să se poarte ca un domn, făcând danii bisericilor, construind clădiri pentru binele obştii în Craiova şi Caracal.
Este prins printr-un şiretlic pe când mergea neînsoţit, pe străzile Bucureştiului. Este osândit la moarte, fiind însă iertat în urma unei întâmplari cu aer romantic. Potrivit legii pământului, dacă o fată de neam cerea de soţ un osândit, acesta era iertat. Mai multe domniţe de la curte îşi exprimă această dorinţă. Iancu Jianu alege una dintre dânsele şi renunţă treptat în următorii ani la viaţa de haiduc.
Devine cu timpul un mărunt boier de ţară, cu moşii în Romanaţi şi mai multe case şi conace risipite prin Craiova, Bucureşti, Caracal şi Slatina.
În 1821 Iancu Jianu la anii maturi îl întâmpină într-un cadru emoţionant pe Tudor Vladimirescu. Cetele de haiduci strânse de Jian făcând joncţiunea la Slatina cu armata lui Tudor, haiducii lui Iancu Jianu intră în rândurile pandurilor.
Primul steag al României, steagul purtat de Tudor şi realizat de Petrache Poenaru, la intrarea în Bucureşti, steag care este expus la muzeul Cercului Militar Central Bucureşti a fost donat guvernului României de un urmaş al jienilor. După moartea lui Tudor Vladimirescu, steagul a fost dus de un pandur lui Iancu Jianu, care l-a zidit ca pe un odor de mare preţ in pereţii casei unuia dintre fii săi, unde steagul a stat peste o sută de ani.
S-a stins din cauze naturale, la 55 de ani, departe de tumultul haiduciei. În biserica Adormirea Maicii Domnului, ctitorită de familia Jianu, se află înmormântat vestitul haiduc.
Haiduc sau boier mărunt, Iancu Jianu rămâne o figură legendară şi romantică într-o perioadă foarte tulbure din Ţara Românească.
Notă S-au păstrat câteva fragmente din înscrisurile lui Iancu Jianu în care îşi povestea faptele:
* "Legai pe toţi din ocnă, slobozii burduful şi scosei pe toţi haiducii din ocnă şi plecai cu dânşii până la un loc. Un haiduc vestit ce-i zicea Voicu Iabras, strânse şi el o ceata de ai lui, plecând împreună şi trecui Oltul la Slatina"
* "nu avea ce să ne facă. În multe rânduri am bătut pe carserdarul Iamandi Giuvara urât mirositorul. Cum o putea muierea lui să steie cu puturosul de Giuvara cel nespălat cu anii?"
|
By Conu' Leonida
Iancu Jianu (născut 1787, decedat 14 decembrie 1842) a fost un vestit haiduc din Oltenia. Din descrierile timpului rezultă că era un desăvârşit mânuitor al armelor şi un foarte bun călăreţ. Se zicea că nu are egal în ţară într-o luptă dreaptă deşi nu avea un fizic impresionant, fiind mai degrabă scund şi zvelt. Era însă foarte îndemânatic cu armele, îndrazneţ, energic şi avea un farmec personal deosebit. Era fiul unei familii destul de înstărite de slugeri pe domeniile boierilor din Romanaţi.
La apogeul puterii, Iancu Jianu conducea în jur de 2.000 - 3.000 de haiduci şi trei tunuri. Acţiuniile sale erau îndreptate nu numai împotriva boierilor, ci aveau şi un puternic caracter naţional (antifanariot, antihabsburgic, dar mai ales antiotoman). A substituit o perioadă puterea domnească în regiune.
Momentul culminant îl constituie campania dusă de haiduci în 1809 la sud de Dunăre, în urma căreia sînt incendiate Vidinul şi Plevna, fiind ucis şi paşa din Vidin (Pazvan-Oglu), în replică la acţiunile paşalei care atacase Craiova şi mai multe sate din Oltenia. Este, de asemenea, distrusă din temelii raiaua turcească de la Turnu Măgurele pe care turcii n-au mai reuşit s-o reconstruiască niciodată. Iancu Jianu ajunsese să se poarte ca un domn, făcând danii bisericilor, construind clădiri pentru binele obştii în Craiova şi Caracal.
Este prins printr-un şiretlic pe când mergea neînsoţit, pe străzile Bucureştiului. Este osândit la moarte, fiind însă iertat în urma unei întâmplari cu aer romantic. Potrivit legii pământului, dacă o fată de neam cerea de soţ un osândit, acesta era iertat. Mai multe domniţe de la curte îşi exprimă această dorinţă. Iancu Jianu alege una dintre dânsele şi renunţă treptat în următorii ani la viaţa de haiduc.
Devine cu timpul un mărunt boier de ţară, cu moşii în Romanaţi şi mai multe case şi conace risipite prin Craiova, Bucureşti, Caracal şi Slatina.
În 1821 Iancu Jianu la anii maturi îl întâmpină într-un cadru emoţionant pe Tudor Vladimirescu. Cetele de haiduci strânse de Jian făcând joncţiunea la Slatina cu armata lui Tudor, haiducii lui Iancu Jianu intră în rândurile pandurilor.
Primul steag al României, steagul purtat de Tudor şi realizat de Petrache Poenaru, la intrarea în Bucureşti, steag care este expus la muzeul Cercului Militar Central Bucureşti a fost donat guvernului României de un urmaş al jienilor. După moartea lui Tudor Vladimirescu, steagul a fost dus de un pandur lui Iancu Jianu, care l-a zidit ca pe un odor de mare preţ in pereţii casei unuia dintre fii săi, unde steagul a stat peste o sută de ani.
S-a stins din cauze naturale, la 55 de ani, departe de tumultul haiduciei. În biserica Adormirea Maicii Domnului, ctitorită de familia Jianu, se află înmormântat vestitul haiduc.
Haiduc sau boier mărunt, Iancu Jianu rămâne o figură legendară şi romantică într-o perioadă foarte tulbure din Ţara Românească.
Notă S-au păstrat câteva fragmente din înscrisurile lui Iancu Jianu în care îşi povestea faptele:
* "Legai pe toţi din ocnă, slobozii burduful şi scosei pe toţi haiducii din ocnă şi plecai cu dânşii până la un loc. Un haiduc vestit ce-i zicea Voicu Iabras, strânse şi el o ceata de ai lui, plecând împreună şi trecui Oltul la Slatina"
* "nu avea ce să ne facă. În multe rânduri am bătut pe carserdarul Iamandi Giuvara urât mirositorul. Cum o putea muierea lui să steie cu puturosul de Giuvara cel nespălat cu anii?"
La apogeul puterii, Iancu Jianu conducea în jur de 2.000 - 3.000 de haiduci şi trei tunuri. Acţiuniile sale erau îndreptate nu numai împotriva boierilor, ci aveau şi un puternic caracter naţional (antifanariot, antihabsburgic, dar mai ales antiotoman). A substituit o perioadă puterea domnească în regiune.
Momentul culminant îl constituie campania dusă de haiduci în 1809 la sud de Dunăre, în urma căreia sînt incendiate Vidinul şi Plevna, fiind ucis şi paşa din Vidin (Pazvan-Oglu), în replică la acţiunile paşalei care atacase Craiova şi mai multe sate din Oltenia. Este, de asemenea, distrusă din temelii raiaua turcească de la Turnu Măgurele pe care turcii n-au mai reuşit s-o reconstruiască niciodată. Iancu Jianu ajunsese să se poarte ca un domn, făcând danii bisericilor, construind clădiri pentru binele obştii în Craiova şi Caracal.
Este prins printr-un şiretlic pe când mergea neînsoţit, pe străzile Bucureştiului. Este osândit la moarte, fiind însă iertat în urma unei întâmplari cu aer romantic. Potrivit legii pământului, dacă o fată de neam cerea de soţ un osândit, acesta era iertat. Mai multe domniţe de la curte îşi exprimă această dorinţă. Iancu Jianu alege una dintre dânsele şi renunţă treptat în următorii ani la viaţa de haiduc.
Devine cu timpul un mărunt boier de ţară, cu moşii în Romanaţi şi mai multe case şi conace risipite prin Craiova, Bucureşti, Caracal şi Slatina.
În 1821 Iancu Jianu la anii maturi îl întâmpină într-un cadru emoţionant pe Tudor Vladimirescu. Cetele de haiduci strânse de Jian făcând joncţiunea la Slatina cu armata lui Tudor, haiducii lui Iancu Jianu intră în rândurile pandurilor.
Primul steag al României, steagul purtat de Tudor şi realizat de Petrache Poenaru, la intrarea în Bucureşti, steag care este expus la muzeul Cercului Militar Central Bucureşti a fost donat guvernului României de un urmaş al jienilor. După moartea lui Tudor Vladimirescu, steagul a fost dus de un pandur lui Iancu Jianu, care l-a zidit ca pe un odor de mare preţ in pereţii casei unuia dintre fii săi, unde steagul a stat peste o sută de ani.
S-a stins din cauze naturale, la 55 de ani, departe de tumultul haiduciei. În biserica Adormirea Maicii Domnului, ctitorită de familia Jianu, se află înmormântat vestitul haiduc.
Haiduc sau boier mărunt, Iancu Jianu rămâne o figură legendară şi romantică într-o perioadă foarte tulbure din Ţara Românească.
Notă S-au păstrat câteva fragmente din înscrisurile lui Iancu Jianu în care îşi povestea faptele:
* "Legai pe toţi din ocnă, slobozii burduful şi scosei pe toţi haiducii din ocnă şi plecai cu dânşii până la un loc. Un haiduc vestit ce-i zicea Voicu Iabras, strânse şi el o ceata de ai lui, plecând împreună şi trecui Oltul la Slatina"
* "nu avea ce să ne facă. În multe rânduri am bătut pe carserdarul Iamandi Giuvara urât mirositorul. Cum o putea muierea lui să steie cu puturosul de Giuvara cel nespălat cu anii?"
|
By Conu' Leonida
Tttttttttttttttt ttttttttttt tttttttt tttttttt tttttttttttttt ttttttttt tttttttttt tttt t r t t t t t t ttttttttttttttttttt ttttttttttttt rgha hgrsghfj fgjhjdhdstrj gfxbn nchk mhj ikfyujkdyj hgdjgh dn gfn
gfdshyth gfhdgfh fdgyghdgf hdfgh gfdd hdgfs jmghdkghdjshjns sfhj ghjsgfj j
gfdshyth gfhdgfh fdgyghdgf hdfgh gfdd hdgfs jmghdkghdjshjns sfhj ghjsgfj j
|
By Conu' Leonida
Culoare ptitlu postare Culoare ptitlu postare
Culoare ptitlu postare Culoare ptitlu postare Culoare ptitlu postare Culoare ptitlu postare
Culoare ptitlu postare
Culoare ptitlu postare
Culoare ptitlu postare Culoare ptitlu postare Culoare ptitlu postare Culoare ptitlu postare
Culoare ptitlu postare Culoare ptitlu postare Culoare ptitlu postare Culoare ptitlu postare
Culoare ptitlu postare
Culoare ptitlu postare
Culoare ptitlu postare Culoare ptitlu postare Culoare ptitlu postare Culoare ptitlu postare
Culoare ptitlu postare
Culoare ptitlu postare
Culoare ptitlu postare Culoare ptitlu postare Culoare ptitlu postare Culoare ptitlu postare
Culoare ptitlu postare Culoare ptitlu postare Culoare ptitlu postare Culoare ptitlu postare
Culoare ptitlu postare
Culoare ptitlu postare
|
By Conu' Leonida
g gggggggggg hsthare ert aegre
g jzujdutnut kriks tus
rjhjdhgjkdjkjdfhst n htreghniapooioqerzeb
g jzujdutnut kriks tus
rjhjdhgjkdjkjdfhst n htreghniapooioqerzeb
|
By Conu' Leonida
sh sh sh hsgfd
iar test iar test iar test iar test iar test iar test iar test iar test
iar test iar testiar test iar test
iar test iar test
iar test iar test
iar test iar test
iar test iar test iar test iar test iar test iar test iar test iar test
iar test iar test
iar test iar test
iar test iar test
iar test iar test iar test iar test iar test iar test iar test iar test
iar test iar testiar test iar test
iar test iar test
iar test iar test
iar test iar test
iar test iar test iar test iar test iar test iar test iar test iar test
iar test iar test
iar test iar test
iar test iar test
|
By Conu' Leonida
Viaţa civilă
Mannerheim s-a născut în Askainen, în Finlanda, într-o familie fino-suedeză cu rădăcini daneze care a fost înnobilată în 1768. Tatăl acestuia, contele Carl Robert, a fost poet şi om de afaceri. Afacerile nu au mers bine şi după un timp a dat faliment, după care a mers la Paris unde a dus o viaţă de artist. Mama sa, Hedvig Charlotta von Julin, a fost fiica unui om bogat, Johan Jacob von Julin care era proprietarul companiei "Fiskars". Fiind cel de al treilea fiu, Mannerheim moşteneşte titlul de baron (vapaaherra în finlandeză; doar fiul cel mare moştenea titlul de conte).
În 1881 mama sa moare lăsând cei şapte copii în grija rudelor. Unchiul din partea mamei, Albert von Julin, îi va fi tutore lui Mannerheim. Datorită înrăutăţirii situaţiei materiale a familiei, Mannerheim a fost trimis la o şcoala militară în Hamina, la vârsta de 15 ani. Mai târziu a fost exmatriculat pentru motive disciplinare în 1886. După aceea absolvă Liceul Privat din Helsinki, trecând admiterea la universitate in iunie 1887. Imediat după aceea a plecat la Sankt Petersburg, unde a fost admis la Şcoala de Cavalerie "Nicolae". În acea vreme Finlanda era un Mare Ducat în uniune personală cu Rusia. Promovează în 1889 şi este avansat la gradul de "cornet", lucrând în Polonia la un regiment de dragoni.
Ofiţer în Armata Imperială Rusă
Pe urmă, în ianuarie 1891, Mannerheim a fost transferat să lucreze în Garda de Cavaleri a Majestăţii Sale Maria Feodorovna în Sankt Petersburg. Familia sa a aranjat pentru el să se însoare cu Anastasie Arapova (1872-1936), fiica generalului maior Nikolai Arapov, în mare masură din motive economice. Au avut împreună două fiice, Anastasie (1893-1977) care s-a dedicat vieţii monastice într-o mănăstire carmelită din Londra şi Sophie (1895-1963). Căsnicia s-a sfârşit in mod neoficial în 1902 şi apoi cu un divorţ formal in 1919.
Mannerheim a slujit în Garda de Cavaleri până în 1904. Mannerheim a devenit un expert în cai, cumpărând cai pentru armată. În octombrie 1904 a fost trasferat la regimentul 52 "Nejin" de dragoni în Manciuria unde a fost avansat ca locotenent-colonel. Mannerheim a luptat în războiul ruso-japonez şi a fost avansat la gradul de colonel pentru curajul în bătălia de la Mukden.
La întorcerea din război, Mannerheim a petrecut un timp în Finlanda şi Suedia 1905-1906. Ca reprezentant al ramurii de baron a familiei sale a participat la ultima întrunire a Dietei Finlandeze. De asemenea a condus o expediţie în China, călătorind de la Taşkent la Kaşgar din iulie în octombrie 1906, cu omul de şţiinţă francez, Paul Pelliot. La scurt timp a condus o alta expediţie în toamna anului 1908. În aceasta calatorie l-a întâlnit pe Dalai Lama. Pe lângă scopuri ştiinţifice (antropologie), expediţia a urmărit şi interese strategice.
După această călătorie, în 1909 a fost trimis ca comandant în regimentul al 13-lea de cavalerie "Vladimir". În următorul an Mannerheim a fost avansat la gradul de general maior şi trimis să comande Garda Cavalerească a Majestaţii Sale în Varşovia. În 1912 ajunge să facă parte din anturajul Imperial. La începutul anului 1914, lui Mannerheim i s-a acordat comanda brigăzii de cavalerie din Varşovia. În scurt timp Germania a declarat război Rusiei iar trupele lui Mannerheim au luptat în sudul Poloniei unde a fost martorul distrugerii zonei rurale poloneze.[1]
În Primul Război Mondial, Mannerheim a fost comandant de cavalerie pe frontul Austro-Ungar şi Român. Mannerheim a comandat pe frontul românesc o unitate de luptă ruso-română localizată pe Carpaţi şi acolo, în toamna anului 1917 s-a conturat decizia de a servi armata ţării sale în situaţii critice. După ce dovedeşte competenţă în timpul luptelor împotriva forţelor Austro-Ungare, va fi onorat cu una din cele mai înalte distincţii ale Rusiei Imperiale, Crucea Sfântului Gheorghe, clasa IV. În 1915 Mannerheim ia comanda diviziei a 12-a de cavalerie şi, după Revoluţia din Februarie 1917, trece la comanda corpului al 6-lea de cavalerie în vara anului 1917. În aprilie 1917 Mannerheim a fost avansat la gradul de general locotenent. Totuşi, a căzut în dizgraţia noului guvern care îl privea ca pe unul din ofiţerii ce nu a susţinut revoluţia. Mannerheim devine anticomunist convins. În septembrie este eliberat din funcţie, când bolnav fiind cade de pe cal. Acum a rămas în rezervă aşteptând să se însănătoşească în Odesa. Îşi dă demisia şi apoi se întoarce în Finlanda în decembrie 1917.
|
By Conu' Leonida
Principala "calitate" ce l-a propulsat pe Jaguarul Educaţiei în fruntea ministerului este că execută întocmai ordinele pe care le primeşte şi nu are nici cea mai mică îndoială că ceea ce i se comunică pe linie de partid trebuie pus în practică. Fapt ce s-ar putea dovedi benefic pentru un sistem aruncat în haos de diversele tabere care şi-au disputat teoriile, viziunile şi mai ales interesele. Este suficient să ne aducem aminte că în decurs de patru ani noua Lege a Educaţiei a fost discutată, aprobată, rediscutată, trimisă în parlament, asumată şi întoarsă din drum de Curtea Constituţională. În timp ce diversele grupări negociau împărţirea sferei de influenţă asupra şcolilor între consiliile locale, cele judeţene şi puterea de la centru, precum şi traseul banilor scurşi din licenţe şi masterate, sistemul continua să se afunde în mediocritate.
Singura şansă a învăţământului este în acest moment aplicarea în ritm alert a soluţiilor radicale ce presupun schimbarea a ce, cât şi cum se învaţă în şcoli şi universităţi. Drept care, lipsa dezacrodurilor cu privire la deja şifonatul termen de "reformă" a Educaţiei ar putea deveni un real avantaj. Cu o condiţie, însă: ca cel aflat la şefia învăţământului să şi gândească înainte să semneze. Căci nu lipsa de experienţă pentru care a fost taxat în ultima vreme este principala piedică pentru Funeriu.
Să nu uităm că Educaţia a mai fost condusă de un ministru care, la data învestirii în funcţie nu avea nici cea mai vagă idee despre învăţământ. Spre deosebire de Cristian Adomniţei, care a fost nevoit să înveţe din mers, mai repede decât elevii îndopaţi cu meditaţii, Daniel Funeriu ştie din start cum ar trebui să arate sistemul. Cel puţin cel universitar şi cel al cercetării, având câţiva ani de implicare în proiecte internaţionale şi un doctorat condus de nobelistul Jean-Marie Lehn. Cum spuneam, nu lipsa de experienţă este problema, ci tocmai faptul că Jaguarul nu ştie să îşi arate colţii. Să semnezi un act, pregătit din timp de superiori, prin care îi laşi fără catedre pe 15.000 de oameni pentru care ar trebui să ai ceva responsabilitate, fără să clipeşti, este o dovadă de laşitate.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)