|
Viaţa civilă
Mannerheim s-a născut în Askainen, în Finlanda, într-o familie fino-suedeză cu rădăcini daneze care a fost înnobilată în 1768. Tatăl acestuia, contele Carl Robert, a fost poet şi om de afaceri. Afacerile nu au mers bine şi după un timp a dat faliment, după care a mers la Paris unde a dus o viaţă de artist. Mama sa, Hedvig Charlotta von Julin, a fost fiica unui om bogat, Johan Jacob von Julin care era proprietarul companiei "Fiskars". Fiind cel de al treilea fiu, Mannerheim moşteneşte titlul de baron (vapaaherra în finlandeză; doar fiul cel mare moştenea titlul de conte).
În 1881 mama sa moare lăsând cei şapte copii în grija rudelor. Unchiul din partea mamei, Albert von Julin, îi va fi tutore lui Mannerheim. Datorită înrăutăţirii situaţiei materiale a familiei, Mannerheim a fost trimis la o şcoala militară în Hamina, la vârsta de 15 ani. Mai târziu a fost exmatriculat pentru motive disciplinare în 1886. După aceea absolvă Liceul Privat din Helsinki, trecând admiterea la universitate in iunie 1887. Imediat după aceea a plecat la Sankt Petersburg, unde a fost admis la Şcoala de Cavalerie "Nicolae". În acea vreme Finlanda era un Mare Ducat în uniune personală cu Rusia. Promovează în 1889 şi este avansat la gradul de "cornet", lucrând în Polonia la un regiment de dragoni.
Ofiţer în Armata Imperială Rusă
Pe urmă, în ianuarie 1891, Mannerheim a fost transferat să lucreze în Garda de Cavaleri a Majestăţii Sale Maria Feodorovna în Sankt Petersburg. Familia sa a aranjat pentru el să se însoare cu Anastasie Arapova (1872-1936), fiica generalului maior Nikolai Arapov, în mare masură din motive economice. Au avut împreună două fiice, Anastasie (1893-1977) care s-a dedicat vieţii monastice într-o mănăstire carmelită din Londra şi Sophie (1895-1963). Căsnicia s-a sfârşit in mod neoficial în 1902 şi apoi cu un divorţ formal in 1919.
Mannerheim a slujit în Garda de Cavaleri până în 1904. Mannerheim a devenit un expert în cai, cumpărând cai pentru armată. În octombrie 1904 a fost trasferat la regimentul 52 "Nejin" de dragoni în Manciuria unde a fost avansat ca locotenent-colonel. Mannerheim a luptat în războiul ruso-japonez şi a fost avansat la gradul de colonel pentru curajul în bătălia de la Mukden.
La întorcerea din război, Mannerheim a petrecut un timp în Finlanda şi Suedia 1905-1906. Ca reprezentant al ramurii de baron a familiei sale a participat la ultima întrunire a Dietei Finlandeze. De asemenea a condus o expediţie în China, călătorind de la Taşkent la Kaşgar din iulie în octombrie 1906, cu omul de şţiinţă francez, Paul Pelliot. La scurt timp a condus o alta expediţie în toamna anului 1908. În aceasta calatorie l-a întâlnit pe Dalai Lama. Pe lângă scopuri ştiinţifice (antropologie), expediţia a urmărit şi interese strategice.
După această călătorie, în 1909 a fost trimis ca comandant în regimentul al 13-lea de cavalerie "Vladimir". În următorul an Mannerheim a fost avansat la gradul de general maior şi trimis să comande Garda Cavalerească a Majestaţii Sale în Varşovia. În 1912 ajunge să facă parte din anturajul Imperial. La începutul anului 1914, lui Mannerheim i s-a acordat comanda brigăzii de cavalerie din Varşovia. În scurt timp Germania a declarat război Rusiei iar trupele lui Mannerheim au luptat în sudul Poloniei unde a fost martorul distrugerii zonei rurale poloneze.[1]
În Primul Război Mondial, Mannerheim a fost comandant de cavalerie pe frontul Austro-Ungar şi Român. Mannerheim a comandat pe frontul românesc o unitate de luptă ruso-română localizată pe Carpaţi şi acolo, în toamna anului 1917 s-a conturat decizia de a servi armata ţării sale în situaţii critice. După ce dovedeşte competenţă în timpul luptelor împotriva forţelor Austro-Ungare, va fi onorat cu una din cele mai înalte distincţii ale Rusiei Imperiale, Crucea Sfântului Gheorghe, clasa IV. În 1915 Mannerheim ia comanda diviziei a 12-a de cavalerie şi, după Revoluţia din Februarie 1917, trece la comanda corpului al 6-lea de cavalerie în vara anului 1917. În aprilie 1917 Mannerheim a fost avansat la gradul de general locotenent. Totuşi, a căzut în dizgraţia noului guvern care îl privea ca pe unul din ofiţerii ce nu a susţinut revoluţia. Mannerheim devine anticomunist convins. În septembrie este eliberat din funcţie, când bolnav fiind cade de pe cal. Acum a rămas în rezervă aşteptând să se însănătoşească în Odesa. Îşi dă demisia şi apoi se întoarce în Finlanda în decembrie 1917.
